Doi bărbați din Olt s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii i-au depistat conducând autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit pentru control, ieri dimineață, pe o stradă din comuna Rotunda, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Un caz similar a fost depistat noaptea trecută, polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală nr. 3 Dăneasa au oprit pentru control, pe o stradă din comuna Rusănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din localitate.
Pentru că mirosea a alcool, oamenii legii i-au solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest, însă el a refuzat atât testarea, cât și prelevare de mostre biologice de sânge la o unitate spitalicească.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.