Peste 4,4 milioane de lei pentru reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Balș

Primăria Balș a scos la licitație contractul pentru reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc.

Contractul are o valoare estimată în sumă de 4.482.570,38 lei, proiectul fiind finanțat prin Programul Sănătate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).

„Realizarea obiectivului privind execuția lucrărilor pentru REABILITARE, EXTINDERE P+2 SI DOTARE CORP C1, AMBULATORIU BALȘ, JUDEȚUL OLT” a fost propus pentru finanțare în cadrul Programului Sănătate – RSO4.5-Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR)”, se arată în documentația urcată pe platforma electronică pentru achiziții public e-licitație.ro.

Se propun măsuri de eficiență energetică care respectă cerințele Nzeb plus și extinderea cu un corp nou de clădire cu regim de înălțime P+2.

Imobilul actual este o construcție realizată înainte de anul 1970. Clădirea ambulatoriului are un regim de înălțime P+1, cu o suprafață construită de 432 mp și o suprafață desfășurată de 840,5 mp. Imobilul are peste 60 de ani de exploatare, fiind edificat în anul 1964; de atunci, clădirea a trecut prin diferite procese de extindere (corpul CT, regim de ănalțime parter, pe latura nordică – în 2009), reabilitare și intervenții, atât la structura clădirii, cât și la nivelul instalațiilor sanitare, termice, electrice, dar și a finisajelor interioare, având imaginea de astăzi.

Clădirea va fi racordată la rețelele de alimentare cu apă, canalizare și energie electrică existente.

Autoritatea contractantă a planificat finalizarea execuției lucrărilor în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor.

Termenul limitș pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare din partea companiilor interesate de contract este data de 21 noiembrie 2024, ora 15.00. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.