Luna aceasta, tronsonul 4 al Drumului Expres 12 va fi dat în folosință, dar nu tot. Pe ce distanță se va putea circula/ VIDEO

Până la sfârșitul acestei luni vor fi dați în folosință primii kilometri pe tronsonul 4 al Drumului Expres 12 Craiova – Pitești. 

Nu se va putea circula pe întregul tronson, între Colonești (Olt) și Autostrada Pitești – București, ci, potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, doar între localitățile Colonești și Albota, urmând ca restul lucrărilor să fie finalizate în primele luni ale anului viitor.

„Până la sfârșitul lunii noiembrie se va circula pe primii 20 de km ai acestui tronson (4 – n.r.), între Colonești și Albota, dar și pe 7 km de drumuri care vor asigura legătura cu D65 și DN65A prin 3 sensuri giratorii (Costești, Broșteni și Albota)”, a spus șeful CNAIR.

Deși Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, cu prilejul unei vizite de lucru pe șantierul Tronsonul 1 al drumului de mare viteză, că întreaga distanță a DEx 12 va putea fi circulată până la sfârșitul anului, contructorul UMB nu va putea da gata, anul acesta, întregul tronson 4.

De altfel, Asociația Pro Infrastructură, atentă la toate șantierele de infrastructură rutieră din țară, a estimat prima că DEx 12 nu va putea fi dat în folosință, anul acesta, pe întreaga distanță între Craiova și Pitești (Autostrada 1).

„Lucrările sunt prea în urmă ca să putem avea o deschidere în 2024 pe sectorul Albota-Autostrada A1.

În acest an vom putea circula doar pe segmentul Colonești-Albota, adică pe aproximativ 19 din totalul celor aproape 32 kilometri ai lotului 4 din Drumul Expres Craiova-Pitești”, au spus reprezentanții ONG-ului. (Sursa video: Facebook/Cristian Pistol)

1 COMENTARIU

  1. Și tronsonul I va fi gata tot luna aceasta datorită asocierii oltenilor de la Strade alături de partenerii turci Ozaltin ! Felicitări ca avem în sfârșit și în zona asta un constructor adevărat ! Bravo !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here