Klaus Iohannis își încheie mandatul, printr-o ceremonie la Cotroceni. Interimatul, preluat de Ilie Bolojan / Ce beneficii va avea Iohannis ca fost președinte

Președintele demisionar Klaus Iohannis își încheie mandatul miercuri, 12 februarie, interimatul urmând să fie asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Ceremonia are loc la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, a transmis Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis și-a anunțat demisia luni, în contextul în care la Parlament se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa. El a argumentat că vrea astfel să evite criza politică pe care ar putea-o genera eventuala sa suspendare.

„Peste puține zile, în Parlament se va vota suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul. Acest demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern.

Nu se va mai discuta despre prezidențialele care vor veni, despre cum va merge România mai departe, candidații nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.

În plan extern, nu va înțelege nimeni de ce România își demite președintele. Vom fi efectiv de râsul lumii.

Pentru a scuti România și pe cetățeni de această criză demisionez din funcția de președinte al României”, declarase Klaus Iohannis.

Marți, Curtea Constituțională a constatat vacantarea funcției de președinte și a stabilit ca Ilie Bolojan, în calitate de președinte al Senatului, să preia interimatul din 12 februarie. Pentru a ocupa funcția, Bolojan a trebuit să renunțe la cea de președinte al PNL. Liderul interimar al partidului e acum Cătălin Predoiu, ministrul de Interne. Mircea Abrudean (PNL) preia șefia Senatului.

Iohannis ar fi trebuit să-și încheie oricum mandatul pe 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca acesta să rămână la Cotroceni până la alegerea unui nou președinte. Noi alegeri prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai.

Ce avantaje are Klaus Iohannis ca fost președinte

Potrivit Legii 406/2001, Klaus Iohannis, ca fost șef de stat, beneficiază de o serie de avantaje, pe care le-ar fi pierdut dacă ar fi fost suspendat:

  • o locuință de protocol
  • o mașină
  • o indemnizație lunară în cuantum de 75% din salariul acordat președintelui în exercițiu, circa 25.000 de lei
  • pază și protecție asigurate permanent de SPP
  • un control medical complet anual, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Odată ce nu mai e președinte, acesta își pierde imunitatea, iar dacă e condamnat pentru corupție, își pierde aceste beneficii.

Sursa: b1tv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.