Tânăr din Olt, arestat după o urmărire ca-n filme și după ce a provocat un accident. De ce a fugit de oamenii legii/ FOTO

Sursa foto: mediafax.ro

Tânăr din Olt a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după o urmărire ca-n filme și după ce a provocat un accident rutier soldat cu o victimă. El este cercetat de pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

Totul s-a petrecut în urmă cu două zile, când, în jurul orei 19:00, polițiștii rutieri din Balș, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Nicolae Bălcescu, din oraș, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă șoferul care îl conducea nu a oprit, continuându-și deplasarea. A urmat o urmărire ca-n filme, în timpul căreia fugarul a acroșat un autoturism

„Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar în comuna Bobicești, conducătorul autoturimsului urmărit a pierdut controlul volanului, acroșând un autoturism, care se afla parcat în afara părții carosabile”, transmite IPJ Olt.

Fugarul a fost identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din comuna Iancu Jianu, județul Olt.

Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În autoturismul condus de către acesta se afla o femeie, în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporala din culpă.

În urma probatoriului administrat, ieri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 32 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

El a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.