Acasă Local Primarul Cara...

Primarul Caracalului, Liviu Radu: Susținem soluțiile domnului președinte Paul Stănescu de a ieși din această criză politică

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, susține demersul demarat de vicepremierul Paul Stănescu, președintele PSD Olt, alături de alți lideri social-democrați, pentru ieșirea partidului din criza în care se află acum. Este vorba despre scrisoarea prin care Liviu Dragnea este îndemnat să facă un pas înapoi.

Primarul Caracalului declară că mai importante decât oamenii politici și funcțiile pe care ei le ocupă efemer sunt sprijinul real față de administrația publică locală și investițiile pentru cetățeni.

„Ca primar de municipiu, dar și ca om politic, voi susține întotdeauna un demers care sprijină administrația locală și investițiile pentru cetățeni, nu oameni politici și funcții efemere. Așadar, organizația noastră susține soluțiile domnului președinte Paul Stănescu de a ieși din această criză politică”, a spus Liviu Radu.

Pentru ca PSD să rămână cea mai importantă forță politică a țării, partidul are nevoie de întărirea structurilor și de stoparea deficitului de imagine.

„Pentru a rămâne principala forță politică a țării trebuie să ne întărim structurile partidului și să stopăm acest trend cu impact negativ atât pe plan intern, cât și internațional. PSD trebuie să redevină un partener viabil pentru dialog în cadrul relațiilor cu partenerii noștri internaționali, iar România să-și recâștige încrederea în față acestora. 

Este un moment important și delicat în același timp, dar îmi îndemn toți colegii la unitate și solidaritate”, a mai declarat primarul din Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.