Mario De Mezzo, lopata, grebla și directorul/ VIDEO

După marile anunțuri din campania electorală, când a promis proiecte de anvergură pentru slătineni și după ce a și fost ales în funcția de primar al municipiului-reședință de județ, liberalul Mario De Mezzo se dezumflă de la o zi la alta, abordând, acum, teme de o amploare cu mult mai mică, aproape nesemnificativă, decât cele din discursul electoral.

Mai precis, de la „spitalul municipal” și terenurile sportive în fiecare cartier al orașului promise la cei cinci metri cubi de apă, gratuiți, pentru fiecare familie (ca să enumerăm doar câteva dintre proiectele promise), noul primar ales al Slatinei tratează, acum, pe rețelele sociale, postând imagini video, teme cu mult sub vigoarea discursului său electoral, referindu-se ba la amenajarea unei treceri pentru pietoni, ba la curățenia unui colțișor al municipiului. Recent, a găsit de cuviință să posteze două filmulețe în care unul dintre directorii abia numiți în fruntea unor structuri aflate sub autoritatea primăriei este „surprins” participând la activități practice de reamenajare a unor zone din Parcul Tineretului, atribuind momentului valoarea unui adevărat eveniment, lucru nemaivăzut în Slatina și „probabil nici în alte orașe”.

Este vorba de Andrei Valentin Bălan, patronul unui bar din oraș, numit la conducerea firmei de spații verzi a primăriei, Dezvoltare Urbană SRL, căruia De Mezzo încearcă astfel să-i contureze o imagine publică de care duce lipsă.

Edilul spune că totul este real, că respectivul nu a pus mâna pe greblă și pe cazma doar cât să fie filmat și că, de altfel, el nici nu știa că este filmat. Îl trădează însă ocheadele pe care noul director Bălan le aruncă, din când în când, spre cel care efectua înregistrarea video.

„Ați mai văzut vreun director de la Dezvoltare Urbană Slatina muncind la greblă în oraș? Vă garantez că nu. Probabil nici în alte orașe.  (…) Imaginile sunt de astăzi (marți, 10 septembrie 2024 – n.r.), din Parcul Tineretului, unde DUS a pornit un demers amplu de reamenajare. Andrei nu a luat grebla doar de dragul camerei, nici nu știa că e filmat, sau pentru că nu avea cine să facă respectiva treabă. A zis simplu: la supra-însămânțare mă pricep și îmi place, o sa mă bag și eu. Câteva minute mai târziu era deja la muncă”, scrie De Mezzo pe Facebook, unde a și postat filmulețul.

Lipsa unor oameni de valoare îl face pe noul primar ales să recurgă la ce figuri are pe lângă el. Astfel, la șefia unor direcții din subordinea primăriei i-a păstrat pe cei moșteniți, deși în campania electorală i-a ocărât, iar în alte funcții de conducere a numit oameni fără nicio experiență, doar pentru că i-au făcut campanie electorală pe stradă.

Unul dintre exemple este cel de la șefia Parcului Industrial Slatina, unde a numit un om care a eșuat în afaceri, Mircea Alin Suciu (patronul restaurantului Il Nobile, închis de câțiva ani).

Între timp, încet, încet, a început ca la nivelul bugetului local să se contureze clientela politică a noului primar ales al Slatinei. Sunt firme controlate de oameni controversați sau care au rolul de paravan pentru alte companii. Încă nu au fost scoase „la interval” contractele mari. Li se dau, deocamdată, firimituri celor care au ieșit în stradă să-l susțină pe noul primar ales. Așteaptă, însă, cu mâncărimi în palme, „prietenii cei mai buni” ai acestuia, cei care, din umbră, au „cotizat” cu sume enorme de bani în campania electorală; așteaptă contractele mari, de milioane de euro. Pentru ei, Mario De Mezzo face acum tămbălău pe rețelele sociale sau în conferințele de presă ca unii care au contracte în derulare cu anumite instituții să renunțe la ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here