Ședință de pomină, joi seară, în Biroul Județean al PNL Olt. După o ceartă între președintele organizației, Liviu Voiculescu, și mai mulți membrii ai biroului, Ionuț Comănescu, președintele TNL Olt, a demisionat din funcție. De asemenea, Nedelcu s-a autosuspendat pe o lungă perioadă. Cearta a pornit de la o ședință secretă pe care Voiculescu a ținut-o cu o zi înainte, acasă la el, în Cungrea, cu o parte a membrilor biroului, pe care liderul PNL Olt consideră de încredere. Atâta încredere a avut în ei, încât la intrarea în casă le-a cerut, tuturor, telefoanele.
Ședința secretă a fost ținută cu 18 membri, cu care Voiculescu a ținut să pună la cale strategii nu atât împotriva adversarilor politici, cât împotriva colegilor de partid cu care el nu se înțelege, potrivit surselor OLT-ALERT.
Încrederea pe care liderul PNL Olt o manifestă în cei 18 liberali s-a văzut atunci când, la intrare în locuința sa din Cungrea, el le-a cerut tuturor telefoanele mobile, de teamă ca cineva dintre ei să nu îl trădeze. Toată suflarea a rămas paralizată de gestul lui Voiculescu și mulți dintre cei prezenți s-au gândit să plece. Ședința s-a ținut, totuși.
Joi seară, la Slatina a avut loc ședința propriu-zisă a Biroului Politic, unde, deși miza pe tăcerea celor de încredere, întâlnirea secretă a transpirat.
Supărat nevoie mare că nu a fost invitat și el la Cungrea și că, prin urmare, Voiculescu nu îl consideră de încredere, Ionuț Comănescu, președintele Tineretului Liberal Olt, a demisionat din funcție. Acesta este și consilier local.
Supărat de atmosfera tensionată, Cătălin Nedelcu s-a autosuspendat și el din funcție. Acesta ocupă în cadrul organizației funcția de vicepreședinte și se ocupă de comunicare.
Contactat de OLT-ALERT, președintele PNL Olt a confirmat demisia lui Comănescu. În privința autosuspendării lui Nedelcu, Liviu Voiculescu spune că nu s-a concretizat.
„Ionuț Comănescu și-a depus demisia, din motive personale, așa a spus. În privința domnului Nedelcu, nu s-a concretizat. Dar așa s-a pronunțat, pentru suspendare”, a declarat liderul PNL Olt.
Voiculescu a confirmat și întâlnirea de la Cungrea, susținând că astfel de întâlniri au loc în dese rânduri și în mai multe locații.
Cert este că Liviu Voiculescu rămâne, încet-încet, singur. La reuniunea regională a organizaţiilor liberale din Oltenia, organizată în urmă cu o săptămână la Râmnicu Vâlcea și unde trebuia să fie și primarii liberali, Voiculescu a fost lăsat singur de edilii din Olt, care și-au găsit fiecare câte altceva de făcut, numai să nu îl însoțească pe șeful lor politic la întâlnirea cu Ludovic Orban.
De asemenea, mai mulți primari au ales să treacă la alte partide sub mandatul lui Voiculescu. În plus, mai mulți membri marcanți ai PNL l-au părăsit pe cel care afirmă totdeauna că el lucrează pentru întărirea organizației. După cât se vede, singurul lucru la care el lucrează este distrugerea PNL Olt.



































