Bărbatul din localitatea Icoana care și-a ucis mama în bătaie, reținut sâmbătă de procurori, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia a fost luată, duminică, de Tribunalul Olt, unde inculpatul a fost prezentat cu propunerea de arestare preventivă.
„În baza art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) C. proc. pen., art. 223 alin. 2 C. pr. pen., art. 226 c. pr. Pen. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 438/P/2018. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ciucescu Radu, cercetat pentru săvârşirea infr. de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art.199 alin.1 C.p. cu aplic.art.77 alin.1 lit.e C.p., în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Olt, pe o durată de 30 de zile, de la data de 28.10.2018 până la data de 26.11.2018, inclusiv”, se arată în încheierea Tribunalului Olt.
Totul s-a petrecut vineri dimineață, când în familia Ciucescu din Icoana a avut loc o nouă ceartă generată de fiul celor doi bătrâni, care consuma des alcool. De data aceasta, bărbatul, Radu Ciucescu, și-a vărsat nervii pe mamă, pe care a luat-o la bătaie, lovind-o nu doar cu pumnii, ci și cu mai multe corpuri dure, inclusiv cu o bâtă. După agresiune, în jurul pânzului, femeia, a decedat.
Din cauza vârstei înaintate, dar și pentru că avea probleme de ordin locomotor, care o făceau să se deplaseze cu ajutorul unui cadru, mama ucigașului nu s-a putut apăra, potrivit acelorași surse locale.
„Este vorba de un bărbat de circa 55 de ani, din Icoana, care ieri dimineață a avut o divergență cu mama sa, pe care a agresat-o și, în jurul prânzului, bătrâna a murit.
Astăzi de dimineață ne-a parvenit rezultatul necropsiei și, potrivit acestuia, există legătura de cauzalitate. Bătrâna a fost lovită în mod repetat cu corpuri dure, dintre care un corp alungit. Victima are o torsiune a membrului superior drept, posibil o comprimare între planuri dure. Are și fracuri costale, deci a fost bătută în mod repetat”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța.





































Ala e.din sat ursoaia ,dar daca masa nu a vrut sai dea bani de tigari,de la asta a plecat tot.SI VAM SPUS VENITI SA VEDETI PE TATA INVALID,UNU IA DAT CU PARU LA PICIOR,SI ASI BAGA BUNICU LA ANAINTARE..0753832014.