Poetul slătinean Dan E. Diaconescu s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, răpus de o boală cruntă care l-a secerat rapid.
Artistul avea 68 de ani și, în urmă cu câțiva ani, după ce s-a pensionat, el revenise din Italia, unde a lucrat vreme îndelungată. Revenit acasă, și-a adunat versurile publicate și cele nepublicate și, cu puțin înaintea stingerii sale din viață, și le-a publicat în trei volume, apărute la editura Hoffman: „Umbra din sertare” (cu o prefață a scriitorului Viorel Dianu), „Spaimele clepsidrei” (prefațată de avocatul și scriitorul Iancu Tănăsescu) și „Năvodar de stele” (cu prefață de scriitorul Constantin Voinescu). Dintre acestea, doar primul volum a apucat să îl lanseze, eveniment consumat în 29 august, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina.
Poet, prozator, gazetar, traducător, Dan E. Diaconescu s-a născut la 28 martie 1950, în comuna Călmăţui din judeţul Teleorman.
A debutat cu poezie în 1968, în prestigioasa revistă de cultură „România literară”, şi în 1969, în revista „Luceafărul”.
De-a lungul anilor a avut colaborări în publicațiile „Teleormanul literar”, „Tribuna Sibiului”, „Flacăra Sibiului Transilvania”, „Cronica”, „Scânteia tineretului” și „Argeş”.
Debutul editorial a avut loc în anul 1987, cu volumul colectiv „Zboruri lirice”, apărut la Editura „Scrisul Românesc”, Craiova.
în 1986 a fost laureat al Premiului Naţional de Poezie din Focşani.
A tradus în limba italiană „Poemele luminii” de Lucian Blaga – I („Poemi della luce” di Lucian Blaga ) și „Poetul lemnului” de Mauro Corona (din limba italiană, „Il poeta del legno). I-a mai tradus pe Roberto Savino (în limba română, La belleza e l’inferno) și pe Gigi di Meo (din italiană, „Siamo uomini o caporali”, Suntem oameni sau caporali”).
A fost membru titular al Ligii Scriitorilor Friulani, provincia Pordenone, regiunea Friuli Venezia Giulia, Italia.
El este menţionat în „O istorie a literaturii române”, semnată de Ion Rotaru, vol. III, editura Minerva, Bucureşti, 1987, prin girul poetului şi eseistului Aurelian Titu Dumitrescu, autorul binecunoscutei „Antimetafizica”, alături de inegalabilul Nichita Stănescu.
Pe ultima coperta a volumului „Spaimele clepsidrei” au fost publicate patru versuri care stau mărturie că poetul Dan E. Diaconescu a fost una cu arta sa:
„Capriciu
Metaforă, iubita mea bolnavă,
Înlănţuiţi în şanţ ne prăbuşim
Şi nu se ştie-n ora serii gravă
Dacă te strâng de gât sau ne iubim!”
Trupul neînsuflețit al artistului va fi luat lunea următoare de la morga spitalului. Încă nu au fost stabilite detaliile înmormântării.
Dumnezeu să-l odihnească!





































