Un nou val de furtuni violente a traversat țara. Cele mai mari probleme au fost în zonele de deal și de munte. Localități întregi au fost inundate în câteva minute. De asemenea, aproape 100 de copii din zonele afectate de intemperii din Alba vor fi vaccinați împotriva hepatitei. În acelaşi timp, la aproape o săptâmână de la tragedia de la Sângeru, din Prahova, salvatorii încă îl caută pe copilul de 2 ani luat de viitură, cu tot cu casă. Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, există încă mai multe sectoare de drum afectate de poile torenţiale din ultima perioadă. În unele zone, apa de pe carosabil măsoară 30 – 40 de centimetri.
Ploile au făcut prăpăd în județul Buzău. În zona de munte, zeci de gospodării au fost inundate. De asemena, câteva poduri au fost distruse de viituri.
Apele au înghițit în câteva clipe o remorcă aflata pe malul unui râu. De asemenea, mai multe drumuri au fost rupte din cauza viiturilor.
Dezastru de proporții și în comuna Todireni, din Botoșani. Apele au măturat totul în calea lor. Aici a plouat într-o oră cât pentru o lună, iar populaţia a fost avertizată prin aplicaţia Ro-Alert să se adăpostească din calea potopului.
Inundaţii au fost şi în Slănic Prahova.
În zona de nord a județului Argeș a plouat puternic, iar câteva localități au fost acoperite de ape.
Şi apele Mureșului s-au umflat în urma ploilor și s-au revărsat în mai multe localități. Cel mai grav a fost în comuna Bârzava.
Infotrafic: Mai multe drumuri, afectate în continuare din cauza ploilor din ultima perioadă
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, din cauza apei acumulate pe carosabil ca urmare a condiţiilor meteorologice din ultima perioadă, miercuri dimineaţă, circulaţia rutieră este întreruptă pe DN 73D Piteşti – Câmpulung, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş.
În judeţul Teleorman, pe DN 6 Bucureşti – Alexandria, la kilometrul 61+150, din cauza precipitatiilor din ultima perioadă, Raul Câlnişte a crescut, a ieşit din matcă şi a inundat partea carosabilă între km 61+150 – 61+250 (localitate Drăgăneşti Vlasca).
”Apa măsoară în aceasta dimineata 10-15 cm. Se circula pe ambele fire, îngreunat, dirijat de Poliţie”, a transmis Infotrafic.
Potrivit sursei citate, în judeţul Ilfov, pe Centura Bucureşti, între km 59+000 – 61+000 firul 2 (sens Chitila – A A1) circulaţia este închisă din cauza acumulărilor de apă de pe partea carosabilă. În zonă s-au strâns 30 – 40 de centimetri de apă pe carosabil, fiind prezente echipaje de la Politia Rutieră, ISU şi echipe CNAIR.
”Circulaţia este deviata pe firul 1 (sens A1-Chitila) unde se circulă pe câte o bandă în ambele sensuri de mers”, a mai transmis Infotrafic.