O atenționare nowcasting Cod galben a fost emisă, miercuri după-amiază, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru mai multe localități din județul Olt, unde vor cădea ploi și, posibil, grindină de mici dimensiuni, furtunile manifestându-se și ele.
UPDATE: Atenționarea a fost prelungită până la ora 20.00.
Localitățile vizate sunt, acum, Balș, Piatra-Olt, Iancu Jianu, Curtișoara, Găneasa, Strejești, Pleșoiu, Verguleasa, Bobicești, Pârșcoveni, Morunglav, Cârlogani, Vulpeni, Teslui, Bârza, Slătioara, Grădinari, Voineasa, Găvănești, Călui, Oboga, Dobrețu, Baldovinești.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Atenționarea a intrat în vigoare la ora 17.00 este este valabilă până la ora 19.00.
În acest interval orar, la Scornicești, Verguleasa, Cârlogani, Vitomirești, Vulturești, Teslui, Cungrea, Spineni, Grădinari, Poboru, Dobroteasa, Făgețelu, Leleasca, Oporelu, Sâmburești și Topana vor fi averse ce vor cumula local 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni.



































