Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, care a făcut anunţul pe Facebook. Decizia pemierului vine după declaraţia Ecaterinei Andronescu potrivit căreia ea nu s-ar urca în maşină cu necunoscuţi.
Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, care a făcut anunţul pe Facebook. Decizia pemierului vine după declaraţia Ecaterinei Andronescu potrivit căreia ea nu s-ar urca în maşină cu necunoscuţi.
UPDATE Ecaterina Andronescu, ministrul demis al Educaţiei, a declarat vineri la România TV că a aflat de la televizor că a fost demisă.
„Eram la minister într-o şedinţă şi a venit o colegă să mă cheme să mă uit la televizor”, a povestit Ecaterina Andronescu cum a aflat vestea demiterii, anunţată pe Facebook de premierul Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că declaraţia ei a fost greşit interpretată, dar nu are de gând să aibăo discuţie lămuritoare cu premierul.
______
„Totusi, eu am invatat de acasa sa nu ma urc cu un strain in masina”, a spus Ecaterina Andronescu, joi seara, la Antena3.
Aceasta este declaraţia care a dus la decizia premierului Viorica Dăncilă de a o demite.
„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate.
Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc.
Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal.
Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii”, a scris Viorica Dăncilăpe Facebook.
Sursa: romaniatv.net
