Acasă Local Actualitate Fina lui Vâlc...

Fina lui Vâlcov, Andra Bărbulescu, plasată sub control judiciar pentru dare de mită

Andra Bărbulescu, soția fostului deputat Daniel Bărbulescu, a fost pusă, luni, sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, într-un dosar în care este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Cei doi soți sunt finii fostului primar al Slatinei și ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Măsura luată de procurori este pentru o perioadă de 60 de zile, timp pentru care inculpatei i-au fost impuse mai multe obligaţii, printre care acelea de a nu comunica cu martorii din respectiva cauză şi de a nu depăşi raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea organelor judiciare pe rolul cărora se află cauza, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Olt.

Andra-Loredana Bărbulescu este acuzată că, în urmă cu aproape doi ani, ar fi plasat 5000 de lei în geanta unei angajate a Finanțelelor Publice Olt, care venise în control la firma ce administrează Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, SC Best Sale SRL (condusă, de facto, de Andra Bărbulescu), pentru ca inspectoarea fiscală să nu controleze toată evidența contabilă a firmei și, astfel, să stabilească obligații fiscale cu mult mai mici în sarcina companiei.

„Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unei activităţi infracţionale care se circumscrie tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunii de „dare de mită”, fapte prev. şi ped. de art.290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC BEST SALE SRL, la data de 11.10.2017, i-a remis numitei C.E. – consilier superior la A.J.F.P. Olt- Inspecţia Fiscală şi care era desemnată să desfăşoare procedura de inspecţie fiscală la sediul SC BEST SALE SRL Slatina, suma de 5.000 de lei, banii fiind puşi într-un plic, în geanta personală a funcţionarei, încât aceasta să nu ia în calcul şi să nu verifice toată evidenţa contabilă a societăţii şi pe cale de consecinţă să stabilească obligaţii fiscale, mult diminuate, în sarcina respectivei societăţi, conform indicaţiilor stabilite de către inculpată”, se arată în comunicatul procurorilor.

Anchetatorii precizează că „punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”.

Soții Andra și Daniel Bărbulescu sunt finii fostului primar al Slatinei și ministru al Finanțelor Darius Vâlcov. După ce Vâlcov a fost arestat, în 2015, de procurorii DNA, cei doi fini s-au numărat printre denunțătorii demnitarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.