Cei doi bărbați, de 25 și 49 de ani, care, luni, au răpit o tânără de 26 de ani, din Corabia, au fost arestați preventiv, marți, pentru o perioadă de 30 de zile. Ambii bărbați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe.
Cei doi indivizi au fost inițial reținuți pentru 24 de ore după ce, luni, au luat de pe o stradă din Corabia o tânără de 26 de ani, pe care au băgat-o cu forța într-un autoturism și au plecat din oraș.
Evenimentul a fost anunțat de fratele tinerei la 112 și imediat polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au plecat în căutarea fetei, după ce au anunțat și autoritățile din județele limitrofe.
Victima și agresorii au fost identificați și prinși pe raza orașului Caracal.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați, de 25 de ani, și, respectiv, 49 de ani, ar fi constrâns-o pe tânăra respectivă să urce în mașină, după care au transportat-o pe aceasta în municipiul Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
Pe numele celor doi bărbați au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe.
Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul de 25 de ani implicat în acest caz este un fost iubit al fetei.


































