Acasă Local Eveniment Accident în S...

Accident în Slatina, soldat cu rănirea unui copil de 8 ani. Micuțul a ajuns la spital

Imagine ilustrativă

Un copil de 8 ani, din Slatina, a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu, evenimentul s-a petrecut pe strada Prelungirea Tunari, după ce copilul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

„În aceasta după-amiază, pe strada Prelungirea Tunari din municipiul Slatina s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unui minor.

Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un minor, de 8 ani, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fiind acroșat de un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 37 de ani, din localitate”, a declarat ofițerul de relații cu presa din cadrul IPJ Olt.

Minorul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, a mai precizat Alexandra Dicu.

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.