O adolescentă de 15 ani a murit, luni seară, după ce s-a prăbuşit în gol de la înălţime, ea fiind găsită de un trecător lângă un hotel aflat în lucrări de construcţie, din staţiunea Olimp.
O adolescentă de 15 ani a murit, luni seară, după ce s-a prăbuşit în gol de la înălţime, ea fiind găsită de un trecător lângă un hotel aflat în lucrări de construcţie, din staţiunea Olimp.
Salvatorii au fost solicitaţi, luni seară, să intervină în staţiunea Olimp, în zona Hotelului Oceanic, pentru a acorda ajutor unei adolescente căzute de la o înălţime de aproximativ patru metri, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje medicale.
Medicii au constat că victima suferise mai multe fracturi deschise la membre, în urma şocului produs de cădere, ulterior intrând în stop cardiorespirator, şi, la aproximativ o oră după începerea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul.
Fata decedată se numeşte Ştefania O. şi avea doar 15 ani. Era elevă în clasa a X-a la un liceu din Mangalia, unde avea și domiciliu, dar locuia fără forme legale în Moșneni. Din primele informaţii, adolescenta s-a aruncat cu intenţie, fiind găsită lângă hotelul Oceanic. Pe clădirea de pe care se presupune că s-a aruncat au fost găsite lucrurile ei, aranjate în ordine, dar fără a lăsa un bilet de adio.
În schimb, în mediul online a fost publicată o discuţie dintre aceasta şi o altă persoană, în care anunţa intenţia sa de a se sinucide, însă nu este clar motivul. Se speculează că avea probleme personale, în timp ce alte persoane susţin că s-ar fi sinucis din cauza unei note proaste – nota 3, respectiv faptul că o profesoară ar fi umilit-o, scrie replicaonline.ro.
Poliţia face cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.
Sursa: romaniatv.net
