Un copil de șapte ani a ajuns la spital, luni, după ce a fost accidentat de un autoturism pe Drumul Județean 604, la Vișina.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, minorul a fost lovit după ce s-ar fi angajat în straversarea drumului fără să se asigure. La volanul mașinii se afla un tânăr de 21 de ani, din localitatea Urzica.
„Polițiștiii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia s-au deplasat pe raza comunei Vișina, la locul producerii unui eveniment rutier.
În urma primelor cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Urzica, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 604, din direcția Vădastra către Vișina, a accidentat un minor, de 7 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii fără să se asigure”, a declarat Alexandra Dicu.

Minorul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcooltest, rezultatul fiind zero, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă.
Citește și Guvernul Orban reintroduce taxa de poluare



































