Un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Olt a încetat din viață la numai 36 de ani, în urma unui infarct.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, momentul fatal a survenit în timpul în care militarul, Dragoș Ușurelu, era acasă.
„Tragedia a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 16.00. Nu era la lucru, era acasă, în timpul liber, când s-a întâmplat. S-a trezit din somn şi, când s-a ridicat din pat, a căzut din picioare. A fost un şoc pentru noi toţi. Era tânăr şi nu era în evidenţă cu boli cardiace”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai.

Dragoș Ușurelu era subofițer și lucra în cadrul subunității de jandarmi de la Potcoava.
El va fi înmormântat duminică. Dumnezeu să-l odihnească!


































