Deputatul de Olt Dan Ciocan a marcat Mica Unire la Caracal, unde a participat, vineri, la manifestările organizate de primărie cu prilejul acestei sărbători.
Parlamentarul s-a aflat alături de primarul municipiului, Liviu Radu, de consilierii județeni Lucian Bondrescu și Victor Vătămanu și de mai mulți consilieri locali, printre care s-au numărat Virgiliu Dan Dimulescu, Cornelia Mușat și Șerban Cernat.
„Mica Unire a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. A fost momentul în care toate forțele politice și-au dat mâna pentru un ideal comun și au reușit ceea ce și-au propus și a fost momentul carea făcut posibilă Marea Unirea din 1918. Pildă, lecție trebuie să ne fie actele înaintașilor noștri, astfel ca și noi, cei de azi, să răzbim în hățișul intereselor naționale pentru a ne atinge scopurile naționale”, a spus Dan Ciocan.

„Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
Astfel, astăzi, la o distanţă în timp de 161 de ani de ziua de 24 ianuarie 1859, noi românii, retrăim aceste momente de importanţă istorică majoră pentru România. «Hai să dăm mână cu mână cei cu inimă română»”, a declarat și primarul Liviu Radu.

La finalul manifestărilor, toți cei prezenți s-au prins într-o maire Horă a Unirii.


































