Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, marţi, că „nu există criză politică” şi, în prezent, PNL ia măsuri pentru a declanşa alegerile anticipate. Liderul liberal spune că, în caz contrar, „România va fi aruncată în aer”.
Ludovic Orban a vorbit în cadrul unui interviu acordat Gândul Live despre măsurile luate de PNL pentru a iniţia procedura alegerilor anticipate. Premierul a afirmat că vrea declanşarea alegerilor anticipate „cât mai repede posibil”.
Iată declaraţiile premierului Ludovic Orban
-Nu există criză politică. Există un guvern care nu poate emite acte normative şi rezolvă problemele stringente prin ordine de ministru. Situaţia este stabilă.
-Şi dacă mă votează sau nu Parlamentul, tot Guvernul Orban este.
Procedura de declanşare a alegerilor anticipate este o procedură constituţională anvevoioasă.
-Nu ni s-a năzărit nouă să facem alegeri anticipate. Nu se mai poate continua.
-Ieri, la Senat, senatorii PSD au respins OUG 1, care este o piatră de temelie pentru toată politica bugetară. Ieri, PSD a votat la Senat pentru menţinerea taxelor pe energie.
-Au votat să menţină o taxă aberantă. Ieri au votat să-şi mărească lefurile. Una dintre măsurile pe care le-am luat a fost să îngheţăm veniturile demnitarilor la nivelul anului 2019.
-Dacă nu reuşim să facem alegeri anticipate, România va fi aruncată în aer.
-Noi întreprindem toate eforturile pentru a declanşa alegerile anticipate.
-Dacă vom câştiga alegerile anticipate, eu voi fi candidatul propus pentru funcţia de premier.
-Sunt mulţumit de activitatea fiecărui ministru. Guvernul este o echipă care funcţionează. –Există comunicare între noi şi determinare în punerea în aplicare a programului de guvernare.
-Despre criticile venite din interiorul PNL. Decizia de a merge pe aceeaşi formulă a fost luată de Biroul Executiv al PNL.
-Odată cu dizolvarea Parlamentului se va stabili data alegerilor (anticipate). În conformitate cu prevederile Constituţionale, alegerile parlamentare trebuie organizate în termen de 90 de zile de la dizolvarea Parlamentului.
-Despre pensiile speciale. Aşteptăm pronunţarea CCR. Pregătim o amplă revizuire a legislaţiei care să permită un sistem de pensii sustenabil.
-Nu există în niciun risc în momentul de faţă (privind creşterea pensiilor). Am prevăzut sumele necesare pentru a asigura creşterea pensiilor în conformitate cu legislaţia în vigoare.
-Despre alegerile în două tururi. Ne-am pus mandatul pe masă pentru a impune această alegere în două tururi.
-Mă interesează să pun în practică o strategie coerentă a PNL de rupere totală a oricărei legături de discuţie cu PSD.
-PSD este un mare inamic al României. După plecarea lui Dragnea, lui Dăncilă, aproape că nu contează cine este preşedinte la PSD.
Sursa: romaniatv.net



































