La nouă ani după primul volum „Bucătăria Hoinară”, continuare a proiectul „Rost – Esențe, gusturi, stări românești”, Răzvan Vasilescu revine cu un nou album de fotografie savuros care va fi lansat miercuri, 19 februarie, de la ora 17.30, în sala de festivități a Muzeului Județean Olt.
Amfitrionul serii va fi dr. Laurențiu Guțică, managerul instituției gazdă.
Aducând împreună gastronomia și călătoria, albumul, intitulat „Bucătăria Hoinară se întoarce”, devine o compoziție de stări și povești al căror ingredient cheie este pofta de a trăi.
În cadrul evenimentului vor fi proiectate scurtmetrajele documentare realizate în cei doi ani de perindări ai Bucătăriei Hoinare prin țară, scurtmetraje produse de Răzvan Sima, respectiv Șerban Georgescu și Răzvan Voiculescu.
Albumul de fotografie „Bucătăria Hoinară se întoarce” aduce împreună gastronomia și călătoria, într-o adevărată „campanie” de cucerire a simțurilor, de-a lungul a mai bine de 360 de pagini. Autorul a bătut țara-n lung și-n lat, căutând atât peisaje de vis, cât și rețete străvechi și oameni autentici.
Poveștile din album vorbesc despre „oamenii locului” în bucătăriile lor suspendate-n timp, pregătind feluri de mâncare așa cum știu ei să facă din străbuni: raci oltenești, plăcintă de Runcu Salvei, malasolca, pâine la țest, găină de nuntă împănată, vargabéles sau levișe cu tormaci.
Albumul este o compoziție de stări și povești vizuale al căror ingredient-cheie e pofta de a trăi. „Bucătăria Hoinară se întoarce” nu propune rețete, ci mai degrabă întâlniri. Între oameni, locuri, ingrediente – fiecare cu povestea și aroma sa.
Seara se va încheia cu un microrecital susținut de Costi Dragomir.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


































