Acasă Național Mircea Beuran...

Mircea Beuran poate scăpa de arestul la domiciliu. Curtea de Apel judecă recursul

Sursa foto: doctorulzilei.ro

Curtea de Apel Bucureşti ia în discuţie joi contestaţia referitoare la măsura arestului la domiciliu dispusă în cazul chirurgului Mircea Beuran, acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, informează Agerpres.

Pe 14 februarie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

În motivarea deciziei, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti arăta că, prin acţiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria „piaţă de desfacere”.

„Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria ‘piaţă de desfacere’, ca sursă personală de venituri ilicite”, se preciza în motivare.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul „vânzării unui post” din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe „criterii care privesc exclusiv performanţa”.â

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF „Carol Davila” scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.