Acasă Național Panică în Gor...

Panică în Gorj, din cauza italianului infectat cu coronavirus. Măsurile luate de autorități

S-a instalat panica în câteva localități din Gorj, după ce s-a aflat că cetățeanul italian infectat cu temutul coronavirus s-a plimbat pe acolo timp de câteva zile.

Până acum, s-au recoltat probe de la 12 persoane din Gorj și Dolj cu care italianul a intrat în contact, rude, dar și parteneri de afaceri.

Probele sunt acum în analize la Institutul Matei Balș.

Autorităţile nu au comunicat cu câte persoane a intrat italianul în contact şi nici dacă vor fi impuse măsuri de carantină în vreuna din localităţile prin care a trecut acesta.

Cetățeanul italian, în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticat la Rimini, în Italia, cu temutul coronavirus, după ce s-a întors din România. Bărbatul a vizitat rudele din Gorj ale soției sale, în comună Bâlteni, iar apoi a fost în alte două comune, dar și la Târgu Jiu, unde are un apartament în care a stat mai multe zile.

De teamă carantinei, nimeni nu mai recunoaște acum că l-a întâlnit sau văzut pe italian.

Aseară, medicii au mers la persoanele cu care a intrat italianul în contact pentru a ridică probe în vederea efectuării analizelor epidemiologice.

Vasile Vladuleanu, primarul comunei Bâlteni: „S-a învârtit în Târgu Jiu, în Pesteana nu a stat decât foarte puțin timp, la venire și plecare, probabil cât și-a revăzut neamurile și apoi a plecat la apartamentul din Târgu Jiu. Toată lumea își pune tot felul de întrebări, nu este de neluat în seamă”.

Cetățeanul italian a trecut și pe la sediul Primăriei Drăgușești pentru a plăti unele taxe. De azi localnicii, nu vor mai avea acces în instituție.

Ion Popescu, primarul comunei Drăguțești: „O să oprim accesul cetățenilor din comună în instituție, o să fie un om pe hol, care să ia legătură cu toți cetățenii. Noi continuăm activitatea la Drăguțești, dar încercăm să protejăm și cetățenii și angajații primăriei. Doamna care a intrat în contact cu acel domn am înțeles că va intra în carantină”.

Între timp, primarul unei alte localități s-a prezentat azi-noapte la spital pentru a anunța că a intrat în contact cu un cetățean italian, dar nu știa sigur dacă era chiar bărbatul diagnosticat cu coronavirus.

Sorin București, primarul comunei Slivilești: „Cred că este o coincidență, a fost persoană italiană, dar nu e acea persoană la care dumneavoastră faceți referire. De ce să mă caute acasă când vin eu”.

Cetățeanul italian a vizitat și rudele soției, de la Craiova, între 18 și 22 februarie, și a avut mai multe întâlniri de afaceri. El se află acum sub supravegherea medicilor din Rimini.

A fost aprobat planul de acțiuni pt prevenire și intervenție în caz de suspiciuni de coronavirus, măsuri suplimentare pentru gestionarea situațiilor apărute ca urmare a deplasării în Gorj a cetățeanului italian. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, organizate la Instituția Prefectului – Județul Gorj:

-izolarea persoanelor care au intrat în contact cu el;

– continuarea recoltării de probe de la persoanele care au intrat în contact cu bărbatul;

– supravegherea persoanelor aflate în izolare la domiciliu pana la aflarea rezultatelor;

– grup de lucru care va comunica cu persoanele izolate pt asigurarea cu alimente, apa;

– monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu de către DSP Gorj

-Au fost prelevate probe de la 13 persoane. E în desfășurare procedura de prelevare. Sunt vizate încă 19 persoane și primele 13 probe au fost transportate la buc, au ajuns la Matei Bals.

Wizz Air a confirmat faptul că a fost notificată de către autoritățile sanitare cu privire la pasagerul depistat cu Coronavirus. Acesta a fost pe zborul W63762, Bologna – Craiova, din 18 februarie, și pe zborul W63761, Craiova – Bologna, din 22 februarie.

Wizz Air a confirmat, totodată, că este în legătură cu autoritățile relevante cu privire la măsurile viitoare necesare pentru a menține echipajul și pasagerii care au călătorit împreună cu pasagerul infectat de Coronavirus în siguranță. Aeronava care a operat zborul afectat a fost scoasă din funcționare cu efect imediat și va fi dezinfectată în conformitate cu reglementările specifice înainte de a reveni la operațiuni. O altă aeronavă din flota Wizz Air a fost alocată pentru a opera zborul W6 3762 Bologna – Craiova, care este reprogramat pe 26 februarie.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.