Acasă Local Actualitate Tânărul de 27...

Tânărul de 27 de ani, din Slatina, mort în teribilul accident de joi noaptea, va fi înmormântat azi. Anunțul tatălui

Vasile Pădurețu, tânărul de 27 de ani care a murit, alături de alți trei persoane, în teribilul accident petrecut în noaptea de joi spre vineri, pe DN 65, la ieșirea din Balș spre Craiova, va fi înmormântat duminică, 1 martie, în cimitirul Clocociov.

Anunțul a fost făcut chiar de tatăl lui, pe o rețea de socializare.

„Duminică, 01- 03- 2020, va avea loc înmormântarea fiului meu, Vasilică, la cimitirul (vechi) din Clocociov. (De la monument, la dreapta, la biserică). Dumnezeu să-l ierte! Înmormântarea va avea loc la ora 13:30. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris tatăl tânărului.

Acesta nu a avut o viață ușoară știind problemele prin care a trecut fiul său de-a lungul ultimilor ani.

Cunoscut consumator de etnobotanice, Vasile Pădurețu, a avut probleme și cu legea, alături de prietenul său, Bogdan Noajă, fiul procurorului Ștefan Noajă.

Amândoi au și fost condamnaţi pentru trafic de droguri. La sfârșitul anului trecut, el a fost condamnat de Judecătoria Slatina la peste un an și opt luni de închisoare cu executare pentru ultraj, după ce, în septembrie, a agresat un polițist și un jandarm care au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit în centrul Slatinei.

Vasile Pădurețu a contestat sentința. El se afla sub control judiciar și spera să aibă mai multe șanse la judecarea apelului, care nu se va mai judeca.

Alături de acesta, alți trei tineri au murit în accidentul petrecut în noaptea de joi spre vineri pe DN 65, la ieșirea din Balș spre Craiova. Tragedia a avut loc după ce șoferul în care se aflau aceștia a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un TIR. Victimele au murit pe loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.