Acasă Național Klaus Iohanni...

Klaus Iohannis, decizie de ultimă oră în criza epidemiei de coronavirus

Președintele Klaus Iohannis l-a sunat pe ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, pentru a se interesa despre situația românilor aflați în Italia și despre modul în care ambasada și consulatul s-au organizat, în contextul epidemiei de coronavirus. 

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate atât pentru comunitatea românească cât și pentru întreaga Italie, potrivit Tvr1.ro.

„Aseară, președintele României mi-a telefonat pentru a se interesa de starea comunității românești,  de starea de spirit a românilor din Italia și a transmis un mesaj de solidaritate atât românilor cât și  poporului italian și președintelui italian. S-a interesat de soarta corpului diplomatic, modul în care ne-am organizat. În astfel de momente solidaritatea tonifică, indiferent din partea cui este manifestată, mai ales dacă vine din partea șefului statului (…) Ne vom continua activitatea, eu personal, oficiile consulare vor funcționa pentru a asigura asistenta consulară de urgență”, a declarat ambasadorul României în Italia.

Diplomatul a transmis că autoritățile din Italia au o grilă în baza cărei iau măsuri în ceea ce privește carantinarea la domiciliu sau internarea acestora.

„Starea comunității românești este în general bună. Oamenii au înțeles că măsurile sunt luate spre binele comunităților umane. Suntem surprinși cu toții și alarmați deoarece ne este perturbat ritmul vieții, apare o schimbare a gândirii a modului de viață. Până acum călătoream liber și în general imaginea bolii și a suferinței ne putea foarte rar pe dinaintea ochilor, este o situație care nu trebuie tratata cu lejeritate dar nici să devenim paranoici și să credem că sfârșitul este aici”, a mai spus el.

George Gabriel Bologan a mai spus că există o situație mai delicată a unor grupuri de turiști, care deși au fost anunțați despre situația din Italia, nu au renunțat la excursie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.