Unul dintre tinerii răniți în accidentul petrecut joi seară la Caracal a fost transferat la Spitalul Slatina, iar celălalt, găsit de echipajele medicale în stare de inconștiență, a fost transferat la Craiova.
Primul este un tânăr de 20 de ani, cu fractură deschisă la piciorul drept. Potrivit managerului de la Spitalul Caracal, Marian Mitran, acesta a fost transferat la Spitalul Slatina.
Cealaltă victimă, un tânăr de 21 de ani, a fost transferat, în comă, la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.
Accidentul a avut loc pe strada Victoriei. Imediat, la fața locului au ajuns două echipaje medicale, unul de la SMURD și celălalt de la Ambulanță.
Ambele victime au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Caracal.
„Echipajul SMURD a preluat un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Caracal, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu fractură deschisă la membrul inferior drept.
Cel de-al doilea pacient, în stare de inconștiență, politraumatizat în urma accidentului, a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situație de Urgență, sublocotenentul Alin Băsășteanu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu, accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
„Un tânăr de 22 de ani, din comuna Deveselu, ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers și a acrosat cu autoturismul pe care il conducea doi pietoni și mai multe autoturismele parcate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat Alexandra Dicu.




































