O farmacistă din municipiul Brașov a fost confirmată cu coronavirus, fiind contact al primul pacient depistat din județ, un bărbat întors din Statele Unite ale Americii.
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Braşov, Mirela Zamfirescu, a confirmat pentru Agerpres faptul că testele pentru farmacistă au indicat că aceasta este infectată cu coronavirus. În prezent femeia este internată în spital, cu simptomatologia specifică infecţiei cu COVID-19.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Pentru a reduce răspândirea pandemiei de coronavirus, autorităţile au adoptat, progresiv, mai multe măsuri care au afectat companiile şi angajaţii din multiple sectoare.
De la ultima informare, au fost confirmate 14 cazuri noi, după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj.
Sursa: romaniatv.net



































