De la începutul perioadei de supraveghere, numărul total de persoane aflate în monitorizarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt a ajuns la 1.781 persoane.
În prezent, 1000 de persoane se află izolate la domiciliu. Alte 707 au ieșit de autoizolare, informează Prefectura Olt.
De asemenea, în carantină se află 74 de persoane.
„Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19”, se arată într-un comunicat al prefecturii.
Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței Militare nr. 2/22.03.2020, autoritățile aduce la cunoștința cetățenilor că, potrivit art. 7, alin. 1, părăsirea locației de izolare la domiciliu atrage plasarea în carantină instituționalizată, sub pază, pentru alte 14 zile.
„Facem, din nou, apel la persoanele izolate la domiciliu, carantinate sau internate să respecte măsura de interzicere a ieşirii din locaţia în care au fost plasate, ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus Covid-19”, se mai precizează în comunicatul Prefecturii Olt.



































