Acasă Național Șase persoane...

Șase persoane, printre care doi preoți, au fost infectate cu coronavirus la o biserică din București

“Este vorba despre biserica parohiei Sf. Dumitru Colentina, unde iniţial a fost depistat pozitiv cântăreţul bisericesc. Ancheta epidemiologică declanşată imediat a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la parohie şi a doamnei de la lumânări”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru Agerpres.

Ulterior, au fost depistaţi pozitiv: doamna de la lumânări, doi preoţi şi doi diaconi. Biserica şi curtea ei au fost dezinfectate de mai multe ori. Arhiepiscopia Bucureştilor a anunţat imediat DSP şi un alt preot a fost desemnat pentru a suplini activitatea pastorală acolo”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al Patriahiei.

“Persoanele sunt internate şi sub supraveghere medicală, într-o stare relativ bună, din câte am înţeles. Bineînţeles, slujba din duminica trecută nu s-a mai oficiat în biserică pentru că în nicio altă biserică nu s-a mai făcut slujbă înăuntru. Nu există niciun fel de pericol extins la parohia respectivă, întrucât oamenii nu au mai venit în biserică, ci atât cât au mai venit, puţini, au rămas afară în curtea bisericii”, a declarat Bănescu, la Digi24, citat de Agerpres.

“Dincolo de faptul că au fost cu câteva zile înainte, adică înainte de a se impune slujbele în exterior, posibil să fi fost într-un contact direct sau mai puţin direct. Nu am amănunte în acest sens. Cert este că, după depistarea lor, nu s-a mai pus problema niciunui fel de contact, întrucât au fost imediat izolate”, a mai spus Bănescu.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.