Acasă Local Actualitate În plină epid...

În plină epidemie de coronavirus, membrii Consiliului Local Caracal merg la teatru/ FOTO

În plină epidemie de coronavirus, membrii Consiliului Local Caracal s-au întâlnit, marți, la teatru, nu pentru a viziona un act artistic, ci pentru a participa la ședința ordinară a lunii martie.

Municipalitatea s-a gândit că ar fi periculos ca, în această perioadă, ședințele Consiliului Local Caracal să se țină în sala special amenajată de la primărie, unde nu ar putea fi păstrată o distanță corespunzătoare între persoane, așa că a găsit o soluție: întrunirile legislativului local să se țină în sala de spectacole a Teatrului Național al orașului.

Zis și făcut. Ieri, înarmați cu măști de protecție, aleșii municipiului s-au întrunit în noua locație, unde s-a desfășurat ședința ordinară a lunii martie. Protagoniști pe scenă au fost primarul orașului, Liviu Radu, secretarul municipiului, Viorel Rădescu și președintele de ședință Dan Virgiliu Dimulescu, care au luat loc la masa prezidiului.

„Spectatorii”, aleșii caracaleni, au luat loc în sală la distanță unul față de altul, astfel încât să nu se pună în pericol unii pe alții.

„Trebuia să luăm o astfel de măsură. Date fiind condițiile acestei epidemii de coronavirus, nu mai puteam ține ședințele de consiliu în sala de ședințe de la primărie, prea mică în situația unei prevenții de care este nevoie acum”, a explicat primarul Caracalului, Liviu Radu.

În afara ordinii de zi, consilierii locali au primit informații despre pregătirile care se fac la Spitalul Municipal Caracal pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus, după ce Ministerului Sănătății a desemnat unitatea sanitară a orașului să fie spital suport pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Cel care a dat toate informațiile a fost managerul spitalului, Marian Mitran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.