Vești proaste dinspre Prefectura Olt, unde este posibil să izbucnească un focar de coronavirus după ce șeful instituției, Florin Homorean, infectat cu SARS-CoV-2, a intrat în contact direct cu mai multe persoane înainte să se descopere că este purtător al virusului.
Mai exact, prefectul de Olt a intrat de mai multe ori în contact direct cu 13 persoane. Acestea au fost identificate și comunicate Direcției de Sănătate Publică, pentru a fi incluse în ancheta epidemiologică deschisă la prefectură.
„Într-o primă etapă au fost identificate 13 angajați cu care persoana infectată a intrat frecvent în contact. Datele de identificare ale acestor persoane au fost comunicate către Direcția de Sănătate Publică Olt în vederea desfășurării anchetei epidemiologice și testării Covid-19 potrivit metodologiei INSP”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Olt.
Florin Homorean a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2 duminică seară, când a sosit rezultatul probelor recoltate de la oficial. Anunțul l-a făcut chiar el pe pagina sa de socializare.
Ulterior, instituția a luat măsuri sporite pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus.
„În vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul instituției noastre au fost adoptate următoarele măsuri imediate:
- Dezinfecția spațiilor în care își desfășoară activitatea persoana infectată, precum și a spațiilor comune (holuri, scări, etc.). Dezinfecția s-a efectuat în cursul acestei dimineți, înainte de începerea programului de lucru (ora 6:00), cu o firmă autorizată pentru operațiuni DDD, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Olt;
- Identificarea tuturor contacților la locul de muncă ai persoanei infectate și impunerea măsurii de izolare la domiciliu.
- Limitarea temporară a accesului în instituție până la primirea rezultatelor testării Covid-19 pentru persoanele anterior menționate și anularea întâlnirilor planificate a fi organizate la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt în perioada 13 și 14 iulie 2020.
La nivelul Instituției Prefectului – Județul Olt sunt stabilite și respectate reguli clare privind accesul în instituție, printre care controlul temperaturii corporale cu termometru non-contact și purtarea obligatorie a măștii de protecție. În acest sens, instituția a achiziționat 3 termometre non-contact (câte unul pentru fiecare sediu) și a cumpărat cu regularitate măști de protecție”, au transmis reprezentanții prefecturii.



































