Un accident rutier mortal a avut loc duminică seara, în comuna Polovragi, județul Gorj. O femeie a decedat iar alte trei persoane au fost rănie în urma impactului dintre o autoutilitară și o căruță.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizati prin apel la numărul unic de urgență 112 de un participant în trafic despre faptul că pe raza localității Polovragi a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetari efectiate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 26 de ani, din comuna Aninoasa, județul Hunedoara, conducea o autoutilitară, pe DN 67 Polovragi, dinspre Vâlcea, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat corespunzator, care se deplasa în aceeași direcție, în fața autoturismului.
În urma impactului a rezultat decesul conducatoarei căruței, o femeie de 70 de ani și rănirea unei alte femei de 48 de ani și a unui tânăr de 13 ani, aflați în căruță, toți din comuna Polovragi, precum și rănirea unei tinere de 23 de ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, pasageră în autoutilitară.
Cadavrul femeii decedate a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei, iar persoanele rănite au fost transportate la spital pt acordarea de îngrijiri medicale.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauza s-a intocmit dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Sursa: romania24.ro


































