Acasă Local Actualitate Olt: Dosare p...

Olt: Dosare penale după ce CINCI șoferi au condus băuți. Patru dintre ei aveau alcoolemie de peste 1 mg/litru alcool pur în aerul expirat

Cinci șoferi din Olt au fost depistați, zilele trecute, în timp ce se aflau băuți la volan. S-au întocmit dosare penale, iar cerectările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Astefel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Corabia au depistat pe Drumul Comunal 124 un bărbat, de 52 de ani, din orașul Corabia, în timp ce conducea un autoturism prezentând o concentrație de 1,02 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat.

Totodată, pe raza comunei Pârșcoveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Balș au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Pîrșcoveanu sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,05 mg/Litru alcool pur în aerul expirat.

„La data de 27 februarie 2021, în jurul orei 23, polițiștii au depistat pe strada Piteștiului, din comuna Tufeni, un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat  concentrație de 1,34 mg/Litru alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat pe strada Prof. Theodor Burcă, din municipiul Slatina, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,99 mg/Litru alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

În aceste cazuri, polițiștii  continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt caz este al unui tânăr depistat băut la volan de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Potcoava. Șoferul avea o alcoolemie de 1,53 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

„Conducătorul auto a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate probe biologice”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.