Acasă Național Un tânăr de 1...

Un tânăr de 19 ani a murit într-un cumplit accident pe DN 1. Alți doi tineri, răniți. Impact frontal pe contrasens

Un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier produs duminică seară, pe DN 1, în afara localității Tinăud din județul Bihor. Din primele date, coliziunea a avut loc pe contrasens, între mașina condusă de tânărul de 19 ani și un autoturism care tracta o platformă auto, condusă de un tânăr de 23 de ani.

Potrivit IPJ Bihor, tragicul accident s-a produs duminică, 28 februarie, în jurul orei 21.00, pe DN 1, în afara localității bihorene Tinăud.

Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Reghin, județul Mureș, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un autoturism care tracta un trailer transport auto, dinspre Cluj înspre Aleșd, în timpul efectuării unei manevre de depășire, nu a reușit să revină în totalitate pe banda sa de circulație și intrat în coliziune cu insula de calmare a traficului rutier, amplasată pe axul longitudinal al drumului.

Apoi, a pierdut controlul ansamblului, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea.

În urma accidentului rutier, tânărul de 19 ani, din Oradea, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.

De asemenea, un bărbat de 35 de ani, din Reghin, județul Mureș, pasager în primul autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar tânărul de 23 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit leziuni ușoare.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.