Se menține măsura sechestrului asigurator.
Tăriceanu a devenit inculpat pentru luare de mită în dosarul instrumentat de DNA, fiind suspectat că a pretins şi primit foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei firme austriece.
”Inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupție.
Într-o replică dată la finalul lunii ianuarie, Tăriceanu afirma legat de ancheta DNA care-l vizează că dosarul în care este pus sub inculpare de procurori este unul „eminamente politic”.
”Interesantă decizia DNA de a face public conținutul fiecărui act procedural pe care îl derulează în dosarul de presupusă mită! Ar fi fost bine dacă ar proceda la fel și cu ancheta celor 6 case ale dlui Iohannis sau cu șpăgile luate de fruntașii partidelor de guvernământ! Dar la noi, ca la nimeni, legea e pentru unii mumă și pentru alții ciumă!”, spunea Tăriceanu.
Sursa: realitatea.net


































