Două persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată între fiarele contorsionate, după coliziunea dintre două autoturisme, în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.
Accidentul s-a produs pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.
Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv un autoturism care a ieșit de pe o stradă lăturalnică a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

UPDATE: Potrivit ISU Vâlcea, victima a fost extrasă, fiind transportată la spitalul Drăgășani de către SMURD. Aceasta este conștientă, cooperantă suferind un traumatism de membru inferior și multiple escoriatii.

Al doilea participant refuza transportul la spital.
Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului au rezultat două victime.

Din primele date, una dintre victime a rămas blocată, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Potrivit ISU Vâlcea, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Valcea.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului acționează un echipaj SMURD, unul de descarcerare și un echipaj al SAJ.
Sursa: romania24.ro


































