Acasă recomandate Olt: Prinși î...

Olt: Prinși în timp ce vindeau ilegal peste. Dosare penale și amenzi în urma unor acțiuni ale oamenilor legii

Doi bărbați din Olt s-au ales cu dosar penal după ce oamenii legii i-au depistat încâlcând legea.

Mai exact, în urma unor acțiunii făcute de oamenii legii, pentru prevenirea și combaterea faptelor îndreptate împotriva habitatelor piscicole și a achiziționării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit, cei doi bărbați au fost prinși în timp ce vindeau ilegal pește.

Cei doi bărbați, de 55 și 58 de ani, din Drăgănești-Olt, au fost depistați în timp ce ofereau spre vânzare pește din specia caras.

Potrivit Alexandrei Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea denaturării.

Polițiștii au verificat, în perioada 9-11 martie, 122 de obiective și au controlat peste 230 de mijloace de transport.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei.

„În cadrul acțiunii au fost constatate 8 infracțiuni, dintre care 3 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanța de Urgență nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

La acțiune au participat polițiști de ordine publică, rutieri, de investigare a criminalității economice, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură”, transmite Poliția Olt.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea și comercializarea de pește fără documente legale, faptă prevăzută şi pedepsită de Ordonanța de Urgență nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.