Acasă Local Actualitate În ce stare s...

În ce stare se află tânăra de 19 ani care a intrat cu mașina într-un stâlp electric căzut pe drum, la Movileni

Tânăra de 19 ani din Movileni, Olt, transportată la spital, azi-noapte, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp căzut pe DJ 546 B, pe raza localității, se află în afara oricărui pericol.

Mai mult, după ce a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina și după ce a fost investigată de medici, ea ar fi părăsit unitatea sanitară, însoțită de mama ei, potrivit unor surse medicale.

Evenimentul rutier s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.00, pe raza satului Bacea, comuna Movileni. Potrivit polițiștilor, tânăra șoferiță, care circula pe direcția Potcoava – Movileni, nu a văzut stâlpul electric căzut și s-a izbit de el.

„Este vorba de o tânără de 19 ani, din comuna Movileni, care circula din direcția Potcoava spre Movileni și care a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. Se pare că stâlpul era căzut pe partea carosabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o la spital.

Tânăra nu consumase alcool înainte de a urca la volan, a mai precizat reprezentantul Poliției Olt.

În cauză oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.

La fața locului s-a aflat și o echipă a companiei care răspunde de stâlpii electrici, pentru a ridica stâlpul căzut.

Contactate de OLT-ALERT, autoritățile locale din Movileni spun că în urmă cu circa două luni au transmis operatorului care furnizează electricitate o adresă prin care îl informau că pe raza localității sunt mai mulți stâlpi electrici înclinați.

Imagini de la locul accidentului:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.