Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activitățile s-au încheiat cu amenzi.
Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
„La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 220 de forţe de ordine, fiind verificate 118 de societăți comerciale, precum şi 87 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.100 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 9.250 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală”, transmite Poliția Olt.
Potrivit oamenilor legii, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.


































