Controalele anti-COVID din Olt efectuate, în ultimele 24 de ore, s-au încheiat cu amenzi.
Oamenii legii au verificat zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 250 de forţe de ordine, fiind verificate 94 de societăți comerciale, precum şi 88 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.000 de persoane.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 29.200 de lei, dintre care 156 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 29.200 de lei și 1 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație sancţionată cu avertisment”, transmite Poliția Olt.
Potrivit oamenilor legii, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.


































