Un fost afacerist din Olt a fost condamnat, azi, de Tribunalul Olt la doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Firma sa, radiată între timp, a emis zeci și zeci de facturi și chitanțe pentru operațiuni nereale. El trebuie să plătească statului o sumă enormă de bani, respectiv un prejudiciu de peste 240.000 de lei.
Este vorba de Cosmin Rădulescu, patron al SC Orfeu Confort SRL din Drăgănești-Olt, firmă radiată între timp, care în perioada 2012 – 2015 a emis nu mai puțin de 168 de facturi și tot atâtea chitanțe pentru operațiuni care nu au existat în realitate.
El trebuie să plătească statului prejudiciul creat, de 240.917 lei, dar și obligaţii fiscale accesorii, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală aplicabilă din momentul producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestuia, a mai decis instanța.
În plus, el are de plătit și cheltuieli judiciare către stat în valoare de 4000 de lei.
Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă, inculpatul având dreptul să formuleze apel.


































