Un șofer s-a ales cu amendă și, totodată, cu permisul reținut, după ce a fost suprins de radar cu viteză peste limita din zona în care a fost prins.
Precis, acesta conducea pe DN 65, la negreni, cu viteza de 120 km/h, limita legală fiind depășită cu 70 de km/h.
„În timp ce acționau pe Drumul Național 65/ E 574, polițiștii Serviciului Rutier au surprins cu aparatul radar din dotare un autoturism, condus cu o viteză de 120 km/h, pe raza localității Negreni, depășind limita legal admisă cu 70 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, potrivit Poliției Olt.
De altfel, săptămâna trecută, 188 de olteni au rămas fără permis.


































