Un accident rutier a avut loc, vineri dimineață, pe DN 7, în Vâlcea. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a înfipt cu mașina într-un parapet.
Potrivit ISU Vâlcea, în accidentul rutier produs în localitatea Proieni pe DN 7 a fost implicat un autoturism care a intrat în parapet.
În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime conștiente, ieșite din autoturism.
Cele trei victime au fost monitorizate de către celelalte echipaje sosite la locul intervenției. Acestea refuză transportul la spital.
Nu au fost scurgeri de combustibil pe carosabil.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD si o ambulanță SAJ de la Brezoi.
Sursa: romania24.ro


































