Un copil a fost spulberat de o mașină, azi, pe strada Principală, din comuna Ipoteşti, Olt.
Minorul, în vârstă de 10 ani, din localitate, a necesitat îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu, conducătorul auto, o femeie de 50 de ani, din municipiul Slatina, nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs evenimentul.



































De ce nu se spune ca copilul a sărit în fața mașini și ca soferita nu avea viteză etc!