Imediat după producerea evenimentului, conducătorul auto a abandonat autoturismul şi a fugit. Acesta a fost identificat de către poliţiştii rutieri medieşeni care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Valchid, care nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule”, se precizează în informarea transmisă de către reprezentanţii IPJ Sibiu.
Totodată, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înmatriculare aplicat pe maşină fiind unul fals.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false.
Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş.
Sursa: realitatea.net


































