Două fete sunt consultate la această oră după ce au fost lovite de o maşină, pe un drum din Prahova.
Accidentul a avut loc joi, pe DN1B, la kilometrul 21, în Valea Călugărească, județul Prahova.
Două fetițe de 11 și 12 ani ar fi fost acroșate de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 56 de ani. Fetele traversau partea carosabilă.
Ambele copile sunt consultate în ambulanță.
Traficul este parțial restricționat pe sensul către Ploieşti fără a se forma coloane de mașini.
Sursa: romania24.ro



































