Un agent de poliție din Olt și-a pus capăt zilelor în această seară. Omul legii suferea de o boală fără leac.
Este vorba de agentul șef de poliție Viorel Andrei. Nenorocirea s-a petrecut în locuința polițistului, unde a fost găsit spânzurat.
Potrivit unor colegi, Viorel Andrei suferea de o boală incurabilă, el alegând să pună punct suferinței luându-și viața.
„Din păcate, este adevărat”, a confirmat unul dintre colegi.
Viorel Andrei a activat în cadrul Poliției Rutiere Slatina până în urmă cu trei ani, când a fost detașat la Serviciul Înmatriculări.

Viorel Andrei era un om cu suflet mare. În urmă cu patru ani, el a făcut parte dintr-un grup de polițiști care au pus mână de la mână pentru a cumpăra alimente destinate unei familii căreia i-a ars casa. Chiar în ajunul Crăciunului, Viorel și coleg al său au vizitat familia greu încercată de soartă, dăruindu-i tot ce el și colegii săi au cumpărat.



































