Comisarul șef Mihai Mihalache a fost respins, azi, la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Inspectoratul de Poliţie Județean (IPJ) Olt, organizat de IGPR.
Singurul candidat care a intrat în concurs, Mihai Mihalache a obținut doar nota 5,62, în condițiile în care nota minimă de promovare a probei de concurs era 7,00.
Fost șef al Poliției Slatina, Mihai Mihalache a fost împuternicit inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Olt vreme de un an de zile, în perioada 16 iunie 2020 – 15 iunie 2021, iar din 16 iunie deține funcția de adjunct al IPJ Olt, postul de șef al inspectoratului revenindu-i comisarului șef Ionuț-Nicolae Ilinca.

Ultimul comandant al IPJ Olt, cu funcție ocupată prin concurs, a fost comisarul șef Cătălin Florescu. În 2017, acesta a renunțat la post, optând pentru funcția de director al Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor “Nicolae Golescu” Slatina.



































