Un accident cumplit a avut loc, duminică, în judeţul Vâlcea. Şapte persoane, prinrte care și un copil, au fost rănite în urma impactului dintre două maşini.
Accident cumplit în Vâlcea. Şapte persoane, printre care şi un copil în vârstă de trei ani, au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit frontal.
Accidentul s-a petrecut pe DN 7, în apropiere de Brezoi, judeţul Vâlcea. Pompierii militari au intervenit cu o ambulanţă SMURD şi autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ cu 4 ambulanţe.
„Echipajele SAJ au evaluat 6 persoane, toate vor fi transportate la spital. Victimele sunt conştiente, copilul are atac de panică. Sunt în total 7 victime”, a precizat ISU Vâlcea.
Potrivit poliţiştilor, soferii nu au consumat alcool înainte de a urca la volan. Oamenii legii urmează să stabilească împrejurările în care s-a petrecut accidentul.


Traficul în zonă a fost blocat mai mult timp.
Sursa: romaniatv.net
































